Cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, îi celebrăm pe voluntarii și angajații Crucii Roșii și Semilunii Roșii care sunt alături în fiecare zi de oamenii aflați în situații de criză. Aceștia nu sunt separați de comunitățile pe care le servesc, ci fac parte din ele.
Dincolo de fiecare situație de urgență, de fiecare intervenție și de fiecare emblemă, există un singur adevăr: suntem uniți pentru umanitate. În vremuri de criză și incertitudine, alegem să rămânem uniți în spiritul umanității, oferind speranță, ajutor și solidaritate celor aflați în nevoie.
Acțiunea umanitară neutră, independentă și imparțială este esențială pentru a asigura că ajutorul ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de el, indiferent unde se află aceștia.

Sursa: pagina noastră de Facebook„Cu ocazia Zilei Mondiale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii,…”




