F L T V 1

Serviciile Centrului pentru Persoane Vârstnice Fitionești, tot mai solicitate

Ofițerii de monitorizare din partea finanțatorului au plecat încântați, ieri, după vizita făcută la centru
Dacă la sfârșitul lunii trecute Centrul de Asistență și Suport pentru Persoane Vârstnice din satul Ghimicești, comuna Fitionești, era nepopulat, astăzi el funcționează la întreaga capacitate. În prezent, aici beneficiază de servicii specializate 17 bunici și bunicuțe internate, fiecare cu nevoile sale, și de asemenea, încă 20 de vârstnici în sistem ambulatoriu. Ieri, acest centru, construit la cele mai înalte standarde, a fost vizitat de ofițerii de monitorizare ai proiectului, din partea finanțatorului, respectiv Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est Brăila, care, potrivit primarului Iordache Cazacu, au plecat extrem de încântați de ce au văzut. În cadrul acestui centru, vârstnicii beneficiază de servicii de consiliere psiho-socio-medicală, kinetoterapie, masaj și gimnastică de recuperare, băi galvanice, ultrasunete și electroterapie, servicii de terapie ocupațională, de socializare, etc. Capacitatea Centrului este de 26 de locuri, așa încât încă mai pot fi internați și alți vârstnici care doresc acest lucru.

    În camerele de câte două sau trei locuri, fiecare cu baie proprie și balconaș, și-au aranjat lucrurile oamenii care au dorit să ajungă în Centrul de la Fitionești. În dulapuri și pe câteva din spătarele scaunelor, haine împăturite. Pe noptiere obiectele pe care le doresc la îndemână și chiar cărți de beletristică lăsate cu fața în jos, deschise la pagina la care a rămas cititorul, și cu ochelarii acestuia lăsați în așteptare, pe coperte. În grădina cu băncuțe și cu gazonul tuns periuță, câțiva salariați asistați de doi-trei beneficiari, plantau de zor sălcii, care vor crește și le vor ține umbră celor ce se vor plimba pe alei. Iar în bucătăria dotată cu tot ce trebuie unei bucătării profesionale, bucătăresele în halatele lor albe găteau de zor pentru prânzul ce urma să fie servit la orele amiezii: ciorba care fierbea pe aragaz, piftelele ce se coceau în cuptor, să fie mai dietetice, salata de varză care era amestecată cu condimentele necesare și tăvile cu prăjituri aburinde.
    În sala de socializare, amenajată așa încât să le fie comod vârstnicilor fie că ar juca șah sau table, fie că ar răsfoi ziare sau reviste, fie că ar asculta muzică, bunici și bunicuțe priveau la televizor așezați confortabil pe canapea sau pe fotolii. Lângă ei, alții tot de vârsta lor, membrii ai Clubului Seniorilor de la Focșani, care au venit să vadă cu ochii lor acest cămin, căruia i s-a dus buhul că este extrem de dotat. Și n-au venit cu mâna goală: au adus în dar o lumânare ornamentală și o icoană.
    Pe holurile largi, aerisite, câte un bătrânel sau bătrânică se plimba la braț cu câte o asistentă, o îngrijitoare sau un reprezentant al Crucii Roșii. Iar în cabinetele de kinetoterapie și electroterapie, kinetoterapuetul și asistenta medicală lucrau de zor cu patru beneficiari. Unul dintre ei este paralizat de la brâu în jos, altul are artrită, altuia i-a fost amputat un picior, altul are mâna dreaptă înțepenită de boală... și tot așa...
„Să știți că sunt foarte, foarte mulțumit de serviciile de aici. Eu am avut un accident și chiar mi s-a recomandat kinetoterapie și masaj, dar nu am avut posibilitatea. Aici fac zilnic și pot să spun că simt, se cunoaște. Iar personalul nu se compară cu ce am cunoscut în alte părți. Vorbesc foarte frumos, își dau interesul, poți povesti cu ei orice”, a spus Dumitru Ungureanu. 
Colegul său de cameră, Ion Crăciun, s-a arătat, de asemenea, foarte încântat de tratamentul de care beneficiază, picioarele sale fiind afectate de artrită. Iar Ilie Stoica,  de 65 de ani, a mărturisit că îi place foarte mult centrul de la Fitionești, atât pentru liniștea și curățenia de aici și pentru tratamentele de recuperare de care beneficiază, cât și pentru cărțile pe care le are la dispoziție, el fiind un împătimit cititor.
„Fac zilnic masaj și kinetoterapie pentru că am o mână din umăr înțepenită, iar la stânga am o tijă și trei operații. Am și sechele de poliomielită”, a spus Ilie Stoica.
Extrem de mulțumit este și Ion Vasiliu, de 72 de ani, care a mărturisit că este pentru prima dată când face fizioterapie și kinetoterapie. „Iar după trei ședințe să știți că mă simt foarte bine. Fac masaj și gimnastică medicală și îmi place aici, e liniște, curățenie, personalul ne tratează cu deosebit respect. Din cauza unei arterite mie mi-a fost amputat piciorul în 2010. Acum circul cu un scuter special, noroc de olandezii care vin la Crucea Roșie, că mi l-au adus”
, a spus bărbatul.

   
De serviciile Centrului pot beneficia toți membrii comunității

    Centrul pentru Persoane Vârstnice Fitionești a fost construit în cadrul unui proiect inițiat și derulat de Consiliul Local Fitionești, iar Filiala de Cruce Roșie Vrancea, în calitate de partener, asigură managementul și furnizarea de servicii specializate de către specialiști angajați. Odată cu înființarea acestui centru, nu doar că s-a dat o șansă la îngrijire și terapie vârstnicilor, dar au fost create locuri de muncă, ocupate în cea mai mare proporție de oameni din comună. De asemenea, s-a constituit, la nivelul Fitioneștiului, o subfilială de Cruce Roșie, la care au aderat deja 60 de membri și urmează, de asemenea, să fie înființat un Club al vârstei a treia pentru cei din comunitate, după modelul Clubului deja existent la Focșani.
    Ieri, membrii acestui Club veniți în vizită au aflat că serviciile furnizate de Filiala de Cruce Roșie Vrancea la nivelul Centrului, și de care și ei, și oricine din comunitate poate beneficia, sunt: servicii de consiliere privind drepturile de protecție și asistență socială; servicii de asistență și suport pentru persoane vârstnice, inclusiv pentru cele dependente, prin servicii de găzduire permanentă, asigurarea condițiilor de igienă personală, asigurarea condițiilor de locuit și asigurarea hranei; servicii de evaluare și asistență psiho-socio-medicală; kinetoterapie, masaj și gimnastică pentru recuperarea neuro-psiho-medicală; asistență socio-medicală; servicii de terapie ocupațională; servicii de socializare (activități recreative, culturale, etc.), activități comunitare și de participare socială a beneficiarilor (festivități locale, aniversări, excursii, etc.). Centrul de la Fitionești are zece camere cu câte două locuri și alte două cu câte trei locuri, fiecare dintre acestea având toaletă și baie proprie. Alături de camera de primire se află un chioșc de ziare. Grupuri sanitare separate se află și lângă sala de mese, iar bucătăria, sub care se află magazia, este dotată cu toată aparatura electrocasnică profesională necesară.
    Beneficiarii centrului au la dispoziție și câteva săli de recuperare, utilate cu paturi speciale de masaj, cu telecomandă, aparate pentru boli cardio- vasculare, aparate de fitness și cadă profesională pentru băi galvanice. De asemenea, în centru mai este un cabinet destinat medicului, o cameră de gardă pentru personalul care asigură permanența și o sală de socializare, unde vârstnicii se pot delecta jucând table, șah, ascultând muzică, citind, pictând sau uitându-se la filme.
„De toate acestea puteți beneficia și dumneavoastră, membrii Clubului, și orice om din comunitate. Contra unei sume modice, puteți primi aici timp de zece sau 12 zile, casă, masă și tratament de specialitate, așa cum primiți într-o stațiune”, le-a explicat vizitatorilor Rodica Davidean, directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea.
    Vizita a continuat la vestiarele, filtrul sanitar cu dușuri și grupuri sanitare pentru salariați, spălătoria, uscătoria și călcătoria se află la etajul centrului și, pentru ca rufele să urmeze un circuit perfect igienic, clădirea a fost prevăzută și cu două lifturi special pentru acestea. Pe unul sunt urcate rufele murdare, iar pe celălalt sunt coborâte cele curate.
„Construirea și amenajarea acestui centru a necesitat aproximativ un milion de euro cu tot cu dotări. Proiectul a fost derulat de Consiliul Local Fitionești în parteneriat cu Consiliul Județean Vrancea și cu Filiala de Cruce Roșie Vrancea. Sperăm ca vârstnicii ce vor veni aici să se simtă cât mai bine. Și interesul celorlalți locuitori ai zonei este foarte mare, dorind și ei să beneficieze aici de servicii”, a declarat Iordache Cazacu, primarul comunei Fitionești.

   
„Acest cămin va înceta numai odată cu mine”

    Ieri toți cei prezenți au putut vedea cum lucrează personalul angajat al centrului, și anume bucătăreasa, ajutorul de bucătar, infirmierele, administratorul, asistenții sociali, asistentele medicale, îngrijitorul curții, coordonatorul centrului și kinetoterapeutul. Ei au format deja o echipă, de care acești primi beneficiari se arată a fi foarte mulțumiți. 
Primarul Fitioneștiului, Iordache Cazacu, a declarat că și vizita de monitorizare a fost un succes și, chiar dacă mai sunt unele lucruri de făcut și personal de angajat, acestea se vor regla în perioada imediat următoare. „
Ofițerii de proiect care au venit în vizita de monitorizare au verificat cum au fost cheltuiți banii pentru acest obiectiv și au văzut că aceștia și-au atins ținta. Au văzut beneficiarii, locurile de muncă create și serviciile ce pot fi oferite atât celor ce sunt internați cât și celor din afară. În urma verficărilor, au spus că nu au găsit nicăieri asemenea perfecțiune, că am realizat de departe un proiect dintre cele înscrise pe lista proiectelor de mare succes. Vizita a fost încheiată fără observații și urmează să primim ultima tranșă de bani. Am avut emoții, dar emoții venite pe partea practică. Să vezi că poți fi de ajutor unor bătrâni, pe care societatea i-a uitat, e mare lucru! Meritele sunt ale colectivului din primărie, ale doamnei Rodica Davidean care a reușit să asigure funcționarea proiectului. Cu certitudine avem din ce să asigurăm salariile și sustenabilitatea proiectului, am avut și avem sprijinul Consiliului Județean, al domnului președinte Marian Oprișan, căruia îi mulțumim. Deja avem sponsori care și-au îndreptat donațiile către acest centru. Să știți că e o parte a vieții mele aici. Acest cămin va înceta odată cu mine”, a declarat Iordache Cazacu, primarul comunei Fitionești.

SURSĂ: monitorulvn.ro