F L T V 1

Interviu INCENDIAR cu Rodica Davidean. Lucruri pe care NU le-a mai spus NICIODATĂ

Crucea Roșie Vrancea aniversează astăzi, 100 de ani de la înființare. Voluntarii, colaboratorii, prietenii instituției de caritate și toți cei care, de-a lungul vremii, au dăruit o parte din timpul, energia sau profitul lor filialei vrâncene au fost invitați să se bucure împreună de eveniment, participând la Gala Aniversară ce va avea loc diseară, la Restaurantul Antal Queen Two din Focșani. Cu acest prilej, Rodica Davidean, directorul Crucii Roșii Vrancea, a dorit să povestească despre ce a însemnat și ce înseamnă astăzi instituția, mulțumind tuturor celor ce au sprijinit dezvoltarea și evoluția acesteia, pentru spiritul umanitar și generozitatea de care au dat dovadă. Citiți, în continuare, un interviu cu Rodica Davidean, considerată unanim drept inima Crucii Roșii, femeia care și-a dedicat efectiv viața acestei organizații vrâncene și care, împreună cu voluntarii fără de care nimic n-ar fi fost posibil, a făcut-o cunoscută atât în țară cât și peste hotare, ca urmare a proiectelor de succes realizate.

Reporter: Când și în ce împrejurări ați devenit directorul Filialei de Cruce Roșie Vrancea?
Rodica Davidean: Prin întrebarea aceasta îmi răscoliți amintirile și bine faceți, pentru că ele sunt trepte pentru dezvoltarea prezentului și mai ales a viitorului. Parcă se suprapune vremea de astăzi, o toamnă cu irizații ruginii și căldură de vară, cu multă treabă pentru organizarea Galei de sărbătorire a 100 de ani de Cruce Roșie în Vrancea, peste toamna anului 1997, tot cu multă muncă, aproape istovitoare, dar într-un alt domeniu: agricultura. Într-un moment de răgaz, citeam presa locală și undeva, într-un loc aproape neobservabil, era inserat anunțul cu postul de director de Cruce Roșie, scos la concurs. Anunțul oferea minime informații și un număr de telefon, dar suficient cât să mă conducă la clădirea unde funcționa atunci Crucea Roșie, în incinta fostului Centru de Transfuzii de Sânge de pe strada Ștefan cel Mare din Focșani.
Într-un birou mic și neîncăpător, m-a întâmpinat o persoană pe care în acest moment nu mi-o mai amintesc, care mi-a pus la dispoziție bibliografia pregătirii acestui concurs și informațiile despre condițiile de participare. Un maldăr de hârtii care cuprindea toată legislația internațională a Comitetului Internațional al Crucii Roșii și Semilunii Roșii, cele patru Convenții de la Geneva, Legea 139/1995 a SNCRR, statutul societății, regulamentele de organizare și funcționare a Filialelor de Cruce Roșie și a Subfilialelor, iar condițiile ce se impuneau pentru candidat erau: studiile superioare și dovada managementului, atât prin documente cât și prin recomandări. M-am mobilizat, deși lucram zi lumină în agricultură, de profesie fiind inginer agronom, și am depus la sediul SNCRR din strada Amzei, București, dosarul de candidat. În cele 6 zile pe care le-am avut la dispoziție, mi-am însușit aproape în totalitate tematica.
    Nu pot să nu mulțumesc celor care au avut încredere în mine, în calitățile mele de manager și mi-au făcut recomandările necesare întocmirii dosarului respectiv, sunt oamenii care au condus Direcția Agricolă Vrancea, unii dintre ei nemaifiind printre noi: domnii ingineri Balosin Mihai, Dumnezeu să îl ierte, Bazon Constantin, Apostoiu Constantin, Cochis Alexandru și preotului paroh din comuna natală, Anton Ion, Dumnezeu să îl ierte și pe acesta...
    Acest concurs era o provocare față de ce reprezenta Crucea Roșie în societatea românească, până la acea dată: împarțirea de ajutoare umanitare din străinătate și încasarea cotizației de membru de Cruce Roșie de la toți salariații, pe stat de plată. Am înțeles că se cerea altceva, pe măsura vechimii acestei societăți și rolului asumat de toate țările membre ale Comitetului Internațional. Trebuia o implicare deosebită care să producă schimbarea în mentalitatea oamenilor, despre scopul și misiunea Crucii Roșii.
    Am dat inițial acest concurs, dar a câștigat contracandidatul meu, deoarece sistemul „sprijinului”, încă funcționa. La doar câteva luni distanță am fost surprinsă să găsesc în presa locală din nou anunțul de participare la concurs, pentru postul de director al Crucii Roșii Vrancea. De data aceasta nu am mai considerat o coincidență, ci o determinare a destinului meu, așa se face că în 3 august 1998 am fost confirmată ca director al Filialei de Cruce Roșie Vrancea.
    Nu pot să uit niciodată cadrul deosebit, sala de conferințe a Hotelului Furnica din Sinaia, marcată de elemente de decor aristocratic, unde avea loc Adunarea Generală a SNCRR, trecând din nou printr-un interviu și depunând jurământul, în fața Comitetului de Direcție și a tuturor personalităților din țară și străinătate, toți oameni de Cruce Roșie. Au trecut de atunci 17 ani și las beneficiarii să judece dacă au fost cu împliniri.

Rep.: Cum funcționa această instituție când ați preluat-o?
R.D.: Nu funcționa. Am găsit un om care mă aștepta într-o sală de clasă a Liceului nr. 1, astazi „Edmond Nicolau”, așezat la un birou foarte vechi, păzind „zetrea” Filialei de Cruce Roșie Vrancea: un maldăr de dosare foarte vechi acoperite cu niște pături, undeva într-un colț al aceleiași încăperi, care mi-a fost predată.

Rep.
: Care a fost nucleul de început al Filialei și cum ați reușit să dezvoltați rețeaua de voluntari?
R.D.: Marea întrebare era: de unde să încep? Mi-am facut mai întâi un plan în zona organizatorică, am contactat și cunoscut reprezentanții autorităților locale, câțiva oameni de afaceri disponibili să se implice în fapte bune, explicându-le că mai întâi trebuie să promovez Crucea Roșie, misiunea ei și forța care o pune în valoare și că e de dorit un parteneriat durabil. Timp de două luni, cu sprijinul domnului președinte al Consiliului Județean, Marian Oprișan, care a pus la dispoziție un autoturism și un conducător auto, prin detașare, am vizitat toate orașele și comunele județului, am purtat discuții cu reprezentanți ai autorităților publice locale, oameni din comunități și am înființat circa 70 de subfiliale. Pe parcurs s-au triat prin inactivitate și au rămas doar 35, cu care și astăzi realizăm lucruri deosebite pentru semenii noștri.
    Greu a fost să schimbăm mentalitatea oamenilor care, în discuțiile purtate, rezumau participarea la activitățile Crucii Roșii la „ce ne dati?” și nu la „ce putem face noi pentru Crucea Rosie?”... La început au fost puțini voluntari, câteva eleve de la Școala Postliceală „Carol Davila” și doamnele pensionare, care și astăzi, alături de voluntarii tineri, formează resursa umană a Filialei de Cruce Roșie Vrancea. Îmi face plăcere să le amintesc, pentru că împreună am urnit activitataea de voluntariat: d-na dr. Șoana Rodica, d-na Matilda Călinescu, d-na Veturia Ioniță, asistent medical, d-na Lidia Boc, profesor biologie, d-nul Mircea Diaconu, vicepreședinte al Consiliului Județean, care din păcate a părăsit grupul oamenilor de CR de care era atât de mult atașat. Alături de noi încă de la început au fost și sunt în continuare voluntarii Laura Breană, jurnalist la „Monitorul de Vrancea”, Nicușor Petre, Carmen... Astăzi avem peste 300 de voluntari. O pepinieră de formare a acestora a fost organizarea cursului de Surori Voluntare de Cruce Roșie Vrancea, unde o echipă de formatori, timp de 16 ani, au pregătit peste 250 de doamne cu care ne mândrim, multe din aceste persoane fiind angajate în spitalele din județ, țară sau în străinătate.

Rep.
: Ce înseamnă voluntarii pentru Crucea Roșie Vrancea?
R.D.: Voluntarii, pentru Crucea Roșie înseamnă TOTUL! Voluntarul trebuie să vină în contact cu oamenii aflați în momente foarte dificile, cu oamenii care au uitat să zâmbească, cu oameni suferinzi, lipsiți de familie sau pe care i-au abandonat acestea, înseamnă să devii universul lor apropiat, sprijinul lor, umărul lor, conștiința lor.
Spre deosebire de celelalte resurse umane, voluntarul este o resursă de tip special, nu este nici fixă, nici stabilă în timp. Este, de fapt, o convingere, destul de rară încă în societatea românească. De aceea, unul din mijloacele de a dezvolta această resursă este puterea exemplului. Iar ceea ce fac voluntarii noștri în toate proiectele în care se implică, este cel mai bun exemplu care poate fi dat. Voluntarii au un rol cheie în organizarea și funcționarea Crucii Roșii. Președintele și toate structurile locale sunt reprezentate de voluntari. Multumesc pe această cale domnilor Romeo Paul Postelnicu, George Băeșu, Dumitru Moisă și Neculai Ionescu, care și-au asumat Misiunea Fundamentală a Crucii Roșii, ocupând pe rând, funcția de președinte al Filialei de Cruce Rosie Vrancea.

Rep.: Ce calități trebuie să aibă o persoană pentru a se putea spune despre ea că este „om de Cruce Roșie”?
R.D.: „Fii voluntar, fii Crucea Roșie!” spune aproape totul despre cum trebuie să fie „Omul de Cruce Roșie”. Îndrăznesc să fac un portret moral al voluntarului de Cruce Roșie: pasiune pentru oameni, dorința de implicare și ajutorare, asumare, adaptabilitate, abilități de comunicare, empatie pentru oamenii aflați în dificultate, dorința de a fi împreună cu alți voluntari și de a-și folosi timpul în mod util, de a-și face noi prieteni, de a se regăsi și de a se descoperi pe sine. Nu de puține ori, inițiativele și ideile cu care au venit voluntarii, au fost împărtășite oamenilor de Cruce Roșie, devenind ulterior obiectivele unor proiecte sociale.

Rep.: Ce vă revoltă cel mai mult?
R.D.: „NU SE POATE”. Pentru că, de fapt, dacă vrei, TOTUL SE POATE!
Mă revoltă tot ceea ce nu corespunde calităților Omului de Cruce Roșie: neimplicarea, neasumarea, tergiversarea, nefinalizarea, superficialitatea, renunțarea...

Rep.: Povestiți despre greutățile întâmpinate în dezvoltarea proiectelor...
R.D.: Una dintre cele mai mari dificultăți este aceea de a asigura sustenabilitatea pe termen lung a proiectelor numite consumatoare de resurse. Serviciile sociale, socio-medicale în principal, nu generează resurse, ci consumă. Devin dificil de susținut pe termen lung. O altă dificultate constă în îngrădirea dreptului de a avea acces la fondurile europene din cauza legii proprii a Crucii Roșii Române, ceea ce m-a facut să inițiez o revoluție la nivelul Crucii Roșii Române, prin modificarea și completarea statutului Filialei de Cruce Roșie Vrancea. Este singura filială din țară cu statut propriu, grație atestării ca persoană juridică a Filialei de Cruce Roșie Vrancea descoperită în Arhivele Statului, ceea ce ne permite astăzi și organizarea jubileului.

Rep.: Definiți solidaritatea.
R.D.: Dacă aș încerca să dau o definiție, ar suna sec și fără plăcerea de a o aprofunda, așa că am să încerc o definiție plastică, dragă sufletului meu, care implică o comparație: solidaritatea este ca hora românească! Sau și mai bine o definește Misiunea Fundamentală a Mișcării de Cruce Roșie: prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nici o discriminare bazată pe naționalitate, sex, rasă, religie, vârstă și opțiune politică sau socială.

Rep.: Care sunt satisfacțiile dumneavoastră ca urmare a implementării proiectelor?
R.D.: Satisfacția este o îmbinare de emoții, când la capătul unei munci devotate, a unui proiect social, ai un răspuns la vedere prin reacția beneficiarilor. Mulțumirea mea vine din schimbarea pozitivă pe care o văd la beneficiari, la volunari, în comunitate. Frământarea din preajma elaborării și a inaugurării unui proiect, mobilizează tot personalul Crucii Roșii, voluntarii, beneficiarii, administrația publică locală, mediul privat, instituții deconcentrate, ceea ce îmi creează sentimentul împlinirii și puterea de a o lua de la început. Satisfacția nu este un sfârșit pentru mine, ci un început.

Rep: Cum ați reușit să îmbinați viața de familie cu cea de director de Cruce Roșie?
R.D.: Nu știu dacă am reușit să găsesc cel mai bun echilibru între viața personală și cea profesională. Nu am, cu siguranță, timp pentru a practica un hobby sau pentru a ieși la o cafea cu prietenii. De copii m-am ocupat, le-am creat condiții de dezvoltare fizică și psihică, mi i-am alăturat în munca mea, participând ca voluntari în multe proiecte. Reușitele lor au fost pentru mine un liant între familie și Crucea Roșie.
Acum ei sunt mari, au terminat studiile, cel mare și-a întemeiat propria familie. De câțiva ani sunt și bunică. Periodic, nepoțica mea este în vacanță la mine, adică la Crucea Roșie, alături de echipă crește și ea, ca și copii mei la vremea lor, aproape de Crucea Roșie, alături de mine. Le mulțumesc voluntarilor pentru că îi insuflă nepoatei mele atitudinea de Om de Crucea Roșie.

Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră Crucea Roșie? Care sunt sentimentele cu care aniversați 100 de ani de la înființarea acesteia în Vrancea?
R.D.: Așa cum am spus mai sus, Crucea Roșie a fost și este o parte a familiei mele, aș putea-o considera cel de-al patrulea copil al meu în ordinea apariției, dar ca dedicare îl pot considera, uneori, chiar primul. Astăzi, față de acest eveniment centenar, sunt încercată de multe sentimente, în mod special de cel al datoriei împlinite. Este un moment unic, de bilanț și de recunoștință pentru toți cei care au fost alături Crucea Roșie Vrancea.

Rep.: Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți voluntarilor, colaboratorilor, prietenilor Crucii Roșii Vrancea?
R.D.: Să fie alături întotdeauna de oameni, să își însușească principiile și Misiunea Fundamentală a Crucii Roșii, să rămână frumoși sufletește chiar și peste trecerea anilor, și să fie primii care șterg diferențele dintre generații. Voluntarilor filialei – Inima Crucii Roșii, toata recunoștința mea! Colaboratorilor și susținătorilor, tuturor celor care donează o parte din timpul, energia sau profitul lor către Crucea Roșie le mulțumesc pentru spiritul umanitar și generozitate. Și nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care au ales să fie alături de noi în această seară, la Gala Aniversară - 100 ani de Crucea Roșie Vrancea.

Rep.: Care este mesajul pe care doriți să-l transmiteți vrâncenilor?
R.D.: Le urez multă sănătate, o viață prosperă și să nu uite că Vrancea este tărâmul pădurilor și al poveștilor cu zâne bune. Le reamintim că și noi suntem oameni cu slăbiciuni, dureri și aspirații pentru o viață mai frumoasă și îi invităm să ni se alăture!

Rep.: Care sunt planurile de viitor ale Filialei de cruce Roșie Vrancea?
R.D.: Planurile sunt multe și diverse. Asta îmi și place de fapt la Crucea Roșie, că nu mă plafonează într-un anumit segment al vieții sociale. Sunt unele planuri pe care le vom începe imediat, unele pe care trebuie să le terminăm și unele la care visăm. Nu întotdeauna dezvoltăm planuri aprioric, planurile vin peste noi, izvorâte din nevoile reale. Dorința este să continuăm să creștem, împreună!
La mulți ani, Crucea Roșie!
La mulți ani, vrânceni!

SURSĂ: monitorulvn.ro