F L T V 1

Surpriză pentru beneficiarii casei „Micul Rosmalen“ din Oreavu

Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță“ din Gugești a derulat prima etapă a proiectului de voluntariat „Dăruind vei dobândi“. Proiectul a fost inițiat de directoarea școlii, profesoara Violeta Anca Grecu, profesorul Vasile Ovidiu Allen, în calitate de consilier educativ și dirigintele clasei a V-a A. În proiect este implicată şi Crucea Roșie Vrancea - subfiliala Gugești, sub a cărei coordonare se află Casa de tip Rezidențial „Micul Rosmalen“ din Oreavu, beneficiara darurilor. 
Astfel, elevii implicați au colectat alimente, fructe și dulciuri, care au fost sortate și ambalate corespunzător pentru a putea fi transportate la căminul respectiv. Apoi, elevii implicați în proiect au încărcat toate alimentele în microbuzul școlar şi au mers la Oreavu. Cei mici au fost răsplătiți pentru gestul lor cu ceva dulce.
„Acest proiect nu ar fi fost posibil fără sprijinul nemijlocit al familiilor elevilor clasei a V-a A. Noi, inițiatorii proiectului, le mulțumim pentru modul aparte în care au înțeles să sprijine inițiativa noastră și îi asigurăm de tot respectul nostru. Este o lecție de generozitate, predată prin intermediul celor mici tuturor”, a precizat directoarea şcolii Violeta Anca Grecu. 

Sursa:
monitorulvn.ro